OPRIȚI RECOLTAREA FORȚATĂ DE ORGANE ȘI PERSECUȚIA ÎMPOTRIVA PRACTICANȚILOR FALUN GONG ÎN CHINA

Falun Gong (cunoscută, de asemenea, ca Falun Dafa) este o disciplină spirituală pașnică care cuprinde cinci exerciții line, precum și un set de învățături morale bazate pe valorile universale Adevăr, Compasiune, Toleranță. Falun Gong este practicată în peste 100 de țări din întreaga lume. Mai multe detalii pe www.falundafa.org
Falun Gong a fost făcută publică in 1992, și a devenit în scurt timp extrem de populară. Până în 1999, 100 de milioane de oameni practicau Falun Gong în China. Popularitatea practicii a stârnit invidia președintelui de la acea vreme Jiang Zemin, care a lansat o campanie ilegală ”de distrugere a Falun Gong”, începând cu 20 iulie 1999.
În ultimii 21 de ani și până în prezent, practicanții Falun Gong au fost supuși la peste 100 de metode de tortură, persecuțiile mergând atât de departe încât Partidul Comunist Chinez a inventat o nouă metodă de ucidere: recoltarea de organe pe viu pentru profit.
La 1 martie 2020, un tribunal independent din Londra, prezidat de Sir Geoffrey Nice QC, care anterior condusese judecarea lui Slobodan Milošević în cadrul Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, a emis o hotărâre finală în care spunea: ” Membrii tribunalului sunt siguri – în unanimitate și fără îndoială – că în China, recoltarea forțată de organe de la prizonierii de conștiință, s-a practicat o perioadă mare de timp, și a implicat un număr foarte substanțial de victime. […] Practicanții Falun Gong au fost probabil singura si principala sursă pentru furnizarea de organe”.
Vă rugăm să semnați această petiție, solicitând Președintelui României să determine Partidul Comunist Chinez să oprească această persecuție.
Vă mulțumim pentru ajutorul dumneavoastră.rence.

Petiție adresată Preşedintelui României, pentru condamnarea recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong în China

NOI, SUBSEMNAȚII, observând îndrumările Parlamentului European din Rezoluţia 2013/2981(RSP) prin care se solicită statelor membre ale Uniunii Europene „să ridice chestiunea recoltării de organe în China” şi „să condamne public abuzurile din domeniul transplantului de organe din China”;

Cunoscând faptul că Falun Gong (sau Falun Dafa) este o practică străveche a minţii, corpului şi spiritului, adânc înrădăcinată în cultura tradiţională chineză, care pe lângă cele 5 exerciţii fizice învaţă oamenii să trăiască în concordanţă cu principiile Adevăr 真 – Bunătate 善 – Toleranţă 忍, iar practicanţii Falun Gong din China sunt victimele unei persecuţii inumane începând cu luna iulie 1999;

SUNTEM ALARMAȚI de dovezile privind recoltarea forțată de organe de la practicanții Falun Gong deținuți în China. Înțelegem că recoltarea forțată de organe de la practicanții Falun Gong este o formă extraordinară și fără precedent a crimei împotriva umanității.

Sperăm că odată cu încetarea recoltării forțate de organe de la practicanții Falun Gong va înceta şi această procedură lipsită de etică, de recoltare forţată de organe de la prizonieri de conştiinţă, ale cărei victime sunt în principal practicanţii Falun Gong, dar și membrii altor grupuri minoritare din China precum uiguri, tibetani și creștini.

SOLICITĂM Preşedintelui României să condamne public recoltarea forțată a organelor de la practicanții Falun Gong din Republica Populară Chineză


Nu vom publica datele personale nicăieri și nu le vom folosi pentru altceva decât această petiție.

CE ESTE RECOLTAREA DE ORGANE

Dovezile strânse până la acest moment spun o poveste teribilă despre crimă şi masacru în China. Declaraţiile martorilor şi ale doctorilor chinezi dezvăluie că mii de practicanţi Falun Gong au fost ucişi pentru organele lor, care sunt vândute şi transplantate pentru profituri uriaşe.
“După luni de investigație, incluzând interviuri sub acoperire cu doctori din 12 provincii din China, am ajuns la regretabila concluzie că aceste acuzații sunt adevărate.”- David Kilgour, fost secretar de stat al Canadei (pentru Asia-Pacific)
Prizonierilor de conștiință li se fac testele de compatibilitate și sunt uciși atunci când se găsesc primitori compatibili pentru organele lor. Astfel, rinichi, ficați și inimi sunt adesea vândute la comandă către pacienții care și le permit.
Cine face acest lucru?
Autorii sunt oficiali din Partidul Comunist Chinez (PCC) acționând în cârdășie cu chirurgi, autorități ai închisorilor si oficiali militari.
Victimele sunt ținute în lagăre de concentrare înainte de extragerea organelor, după care rămășițele corporale sunt imediat arse.
Aceste lucruri, aproape prea îngrozitoare pentru a putea fi crezute, au fost dezvăluite pentru prima dată in martie 2006, când o femeie a afirmat că cel putin 4,000 de practicanți Falun Gong au fost uciși pentru organele lor în spitalul în care aceasta lucra.
Ea a mai spus de asemenea, că soțul ei, un chirug la același spital situat în afara zonei de nord-est a orașului Shenyang, i-a marturisit că el a înlăturat cornea de la corpurile vii ale 2,000 de practicanți Falun Gong.
O săptămână mai târziu, un doctor militar chinez nu numai că a confirmat afirmațiile femeii dar a mai spus că a fost martor la transportarea masivă de-a lungul țării a practicanților Falun Gong în vagoane de vite, în timpul nopții și cu colaborarea strânsă din partea securității.

Medical Genocide

DESPRE FALUN GONG

Falun Gong (cunoscută in mod uzual, de asemenea, ca și Falun Dafa) este o disciplină spirituală antică de tradiție budistă. Aspectele sale cele mai vizibile sunt cele cinci exerciţii line şi studiul învăţăturilor sale spirituale. Acestea sunt foarte eficiente pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi creşterea energiei vitale.
Baza spirituală a acestei practici este fondată pe principiile universului: Adevăr, Compasiune, Toleranţă, iar practicanţii năzuiesc să trăiască în acord cu aceste principii în viaţa de zi cu zi, cultivând adevăratul sine şi îmbunătăţindu-şi constant caracterul moral.
Falun Dafa a fost făcută publică în luna mai 1992, în China, de către domnul Li Hongzhi. În doar 7 ani, Falun Gong a ajuns să fie practicată de cel puţin 70 de milioane de oameni în interiorul Chinei.
Practica s-a răspândit rapid, de la om la om, atât în China, cât şi în afara sa, iar în prezent este practicată în peste 114 ţări din întreaga lume. Peste 100 de milioane de oameni de toate vârstele, din diferite straturi sociale şi culturale, au dobândit sănătate fizică, echilibru mental, îmbunătăţire morală şi înalţare spirituală, de pe urma practicii.